Sertarul de comandă  SEC01 este destinat a echipa tramvaiele tip V2ST prevăzute cu variator de tensiune continuă.

Produsul are o gamă largă pentru tesiunea de alimetare, un domeniu extins al temperaturii de funcţionare şi o comportare corespunzătoare la solicitările electrice şi mecanice din microclimatul în care funcţionează.

Un sertar de comandă conectat la etajul de putere  specializat  se poate utiliza pentru comanda  unui singur boghiu motor.

Sertarul de comandă pentru variator de tensiune continuă este realizat în întregime cu componente cu comutaţie statică, având o construcţie compactă şi modulară.

Nu se exclude utilizarea  produsului la alte tipuri de tramvaie sau mijloace de transport cu acţionare electrică.

Sertarul SEC01 are, în principal, rolul de a genera două semnale de comandă tip impuls pentru etajele de putere: de mers şi de frânare, din cadrul părţii de forţă.

Aceste semnale sunt dependente de anumite condiţii exerne, introduse în sertar ca mărimi numerice şi de nivelul de viteză dorit, prescris de către conducătorul de vehicul prin intermediul unei manete numerice.