Istoric

Tehnologie în vâltoarea vremurilor

Automatica SA este un martor al suișurilor și coborașurilor industriei românești. Poartă acest nume din 1960, însă începuturile se suprapun cu istoria Ford. Al doilea razboi mondial, naționalizarea, industrializarea forțată, revoluția din 1989 și dezindustrializarea care a urmat, privatizarea au fost evenimente care au marcat evoluția companiei. Cândva însa, în acest trecut tumultuos s-a format o cultură a performanței, independentă de doctrine și agende paralele. Există înca în Automatica spiritul campionului, al inginerului care nu face compromisuri și nu se dă bătut.

Ne aflăm astăzi în plină revoluție industrială. Ritmul schimbărilor tehnologice este amețitor. Digitizarea proceselor, robotizarea industriei, rețelele electrice integrate sunt doar câteva elemente ale Industriei 4.0 pe care Automatica este pregatită să le gestioneze.

Istoria ne obligă la un viitor al performanței.

1935

Începuturile

Înființată în 1932, Ford Romania S.A.R cumpară în septembrie 1934 un teren în suprafață de 7535mp, proprietatea Imobiliara Chrissoveloni și dobândește un drept de preemțiune asupra unui teren alăturat. În mai 1935 Ford avea să achiziționeze înca 5685,5mp de la același vânzător. Aici urma să se infiinţeze uzina de automobile FORD Romania SAR, având prima linie de montaj operaţională din Europa de Est.

“Imobilul ce se vinde are o suprafață de 7535 metri pătrați și se învecinește la răsărit cu șos. Floreasca, iar la miază-zi, la apus și la miază-noapte cu proprietatea Imobiliara Chrissoveloni, astfel precum este stabilit în alăturatul plan.”

Sursa: Direcția Arhivelor Centrale – Copie a actului de vânzare autentificat de Tribunalul Ilfov – secția Notariat la nr.26948 din 26 septembrie 1934

nationalizare

1948

Naționalizarea

Legea 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și de transporturi include în anexă la poz.104 Ford Romania S.A.R. Se înfiintează astfel Autoindependența, în subordinea Ministerului Industriei Metalurgice.

 

Anii următori vor aduce câteva schimbări de denumire și obiect de activitate.

 

 

 

automatica_poarta

1960

Automatica: vârf de lance pentru un nou model industrial

Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române adoptă Hotarârea nr.147/18.02.1960 privind inființarea întreprinderii industriale de stat Automatica, a cărei necesitate este justificată de nevoia creșterii productivității muncii pentru a atinge obiectivele privind industrializarea și exportul.

Automatica avea să funcționeze în vechea hală Ford și extinderile ulterioare până la vânzarea terenului în 2008.

“…care va funcționa după principiile gospodăriei chibzuite și va avea următorul profil:

Întocmirea proiectelor de automatizare a proceselor tehnologice, a mașinilor și agregatelor din toate ramurile industriale, inclusiv studiile și cercetările experimentale , atât pentru nevoile interne, cât și pentru instalațiile ce se vor exporta….

  • Livrarea de echipamente complete de automatizare…
  • Executarea în atelierele proprii a subansamblurilor respective – panouri, pupitre, mese de comandă – precum și a elementelor necesare cu caracter unicat
  • Executarea montajului general, reglarea și darea în funcțiune a instalației de automatizare la beneficiari…
  • Formarea personalului care va deservi și întreține instalațiile de automatizare…”

Sursa: Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romane, Hotarârea nr.147/18.02.1960

Robot Automatica

1970-1980

Primele echipamente complexe

În anii ‘70-’80 la AUTOMATICA s-au omologat primele echipamente complexe ca: automate programabile, roboţi industriali, sisteme de distribuție 0,4 kV debroșabil MCC-M14, pupitre de comandă MiniMod, centrale de avertizare şi stingere incendiu SESAM, echipamente de dozare şi cântărire etc.

 

 

 

 

nuclear

1981

Produse destinate domeniului nuclear

AUTOMATICA implementează primul Program de Asigurarea Calităţii aliniat la standardul canadian CSA Z 299.3, pentru realizarea produselor destinate domeniului nuclear.

cernavoda_automatica

1985-2004

 

AUTOMATICA produce echipamente de distribuţie electrică, control şi automatizare pentru domeniu nuclear (Fabrica de apă grea ROMAG Drobeta şi CNE Cernavodă).

kriv

1987-1992

 

În anii ‘87-’92 la AUTOMATICA s-a proiectat şi executat primul sistem complex SCADA din România, pentru Fabrica de pelete de la combinatul minier Krivoi Rog (fosta URSS, astăzi Ucraina).

tuvlogo

1996

Garanția Calitații

AUTOMATICA devine primul producător român de echipamente electrice şi de automatizare cu Sistemul Calităţii certificat de un organism extern acreditat (TÜV-CERT Germania).

celula_medie_automatica_personal

2014

AUTOMATICA a proiectat şi omologat un nou tip de celulă de medie tensiune 12/24kV rezistentă la arc și având curenți de scurtcircuit ≤ 50kA (12kV) și ≤ 25kA (24kV). Celula poate fi integrată simplu în sisteme SCADA și Smart-Grid.

quality

2018

 

Transferul afacerii Automatica în grupul CEMS a reprezentat întâlnirea fericită între o echipă experimentată și energia unui grup dezvoltat prin inovare și pasiunea pentru cele mai noi tehnologii. Pentru Automatica SA a început o nouă etapă de dezvoltare. Pentru clienții Automatica, acest fapt se traduce în echipamente și servicii de cea mai bună calitate, parteneriat pe termen lung și garanția respectării promisiunilor.