După naționalizarea din 1948, vechea fabrica Ford din Floreasca părea ca nu își găsește rostul. Până în 1960 și-a schimbat de trei ori obiectul de activitate și denumirea. Pe 18 februarie 1960, Consiliul de Miniștri decidea înființarea Automatica, parte dintr-un plan mai amplu de creștere a exporturilor și automatizare a proceselor industriale. Noua fabrică avea să fie găzduită de fosta uzina Ford.
România acelor vremuri își revenea cu greu după război și plata datoriilor. În 1959 PIB total se ridica la 39,8 mld. USD ppc 2000, PIB/locuitor la 2410 USD ppc 2000, iar 81,2% din populația ocupată lucra în agricultură [1].
Automatica își începe așadar pionieratul în plin proces de industrializare forțată, în lumea comunistă separată de tehnologia vestului. În acea lume ostilă, generații de ingineri și tehnicieni pricepuți au inventat și construit sisteme complexe de automatizare pentru industrie, energetică sau transporturi. Echipamentele livrate și-au dovedit fiabilitatea în zeci de ani de funcționare.
Indiferent de regimul politic, oamenii au fost aceia care au adus valoare organizației. Din generație în generație s-a transmis pasiunea pentru inovare, responsabilitatea pentru lucrul bine făcut, ambiția de a fi printre cei mai buni. Cu aceste valori moștenite, Automatica privește spre viitor, gata să facă față noilor provocări tehnologice.
Astăzi, Automatica este mai mult decât un furnizor de echipamente. Reducerea costurilor de operare, creșterea siguranței în exploatare și fiabilității, digitizarea proceselor, precum și reducerea impactului asupra mediului sunt preocupările clienților noștri și, implicit, prioritățile Automatica în configurarea produselor și serviciilor oferite.
[1] Gross Domestic Product – National Income of Romania 1862 – 2010. Secular statistical series and methodological foundations. Axenciuc, Victor and Georgescu, George. Institute of National Economy, 16 October 2017
Descubre las apuestas deportivas gratis de Sportium 21 Blackjack, la película: trama, reparto, juego y curiosidades El seguro en Blackjack: qué es y cuándo tomarlo Monopoly: historia, variantes y estrategia del juego de mesa Nº1 del mundo Bingol Casino Bono Sin Dep Sito 50 Giros Gratis 2025 Casinos En Santiago De Compostela Estrategia Ruleta Europea Casino Roda De Bara Gana Bitcoins En El Casino Jugar Planet 67 Gratis La Ruleta Juego Aplicaciones Para Juegos De Casino Casino Espa A Online Ruleta En Vivo Evolution Gaming Juego De Tragamonedas Clasicas Gratis M Quinas Tragamonedas Ecuador Proveedores De Casino Online Reglas Bingo Como Jugar Maquinas De Casino Y Ganar Jackpot Molly Casino Bono Sin Dep Sito 50 Giros Gratis 2025 Juegos De Ruletas Gratis Online Como Ganar Dinero En El Blackjack Como Son Los Pagos En La Ruleta M Quina De Casino Zeus Strategia De Baza Blackjack Casino Zamora Michoacan Juegos Casino Para Descargar Gratis Mejor Slot Casino Barcelona